Săptămână trecută am vizionat Cod Roșu în Serviciile Secrete (Angel has fallen). A fost foarte intens, bine scris și m-a făcut să vreau să revăd Cod Roșu la Casa Albă (Olympus has fallen) și Cod Roșu la Londra (London has fallen). De data aceasta, toată acțiunea este centrată pe Mike Banning (Gerard Butler), acuzat de complot și tentativă de omor asupra Președintelui Statelor Unite ale Americii, Allan Trumbull (Morgan Freeman).
Nu am vizionat trailer-ul înainte, pentru că eram sigură că vor fi incluse în el momente cheie care ar putea scădea din intensitatea acțiunii și cred că am făcut alegerea corectă. Consider că a fost destul de palpitant, deși am putut anticipa multe asocieri de personaje, twist-uri și chiar și replici din final. Cod Roșu în Serviciile Secrete (Angel has fallen) este unul dintre genurile mele preferate; un film ca un puzzle care m-a ținut în alertă pe tot parcursul ecranizării, încercând să găsesc răspunsurile înainte să le văd pe ecran.
Pe scurt, Mike Banning reușește să scape de autorități, însă este dat în urmărire generală, astfel că trebuie să evite propria lui agenție și să fie cu un pas înaintea FBI-ului, pentru a demasca adevărații autori ai atacului. Făcând tot posibilul să își dovedească nevinovăția, Banning se bazează pe ajutorul unor aliați neașteptați pentru a-și proteja familia și a salva țara de pericolul iminent.
Cod Roșu în Serviciile Secrete pune reflectorul pe latura emoțională a lui Mike Banning. La început, Mike Banning este plasat într-un moment foarte bun al vieții lui. Totul pare stabil, are o familie lângă care să stea din ce în ce mai mult și e favoritul la funcția de director al Serviciilor Secrete. Spune despre el că e un leu și că munca de teren l-a transformat în ceea ce e acum. Nu realizează că fix în acel moment este construită o conspirație în jurul său. Din momentul în care diversiunea este declanșată, agentul ajunge să cântărească deciziile profesionale prin prisma celor emoționale. Acțiunea e bine structurată și conține dozele perfecte de conflicte emoționale. Există o chimie aparte atât între el și Președinte, cât și între el în întreaga lui familie.
Într-un moment de presiune enormă, în viața agentului reapare tatăl lui, după ce îl abandonase fără explicații, cu zeci de ani în urmă. Agentul este între ciocan și nicovală, încercând simultan să-și dovedească nevinovăția și să-și protejeze familia, dar și pe Președinte, de la distanță. Faptul că el a fost singurul supraviețuitor în urma atacului sângeros a atras asupra lui suspiciunea unui complot perfect, cu dovezi care au făcut FBI-ul să se întoarcă orbește împotriva agentului.
Toată operațiunea se desfășoară sub atenta supraveghere din umbră a unui personaj cheie. Acesta avea un interes imens, bine ascuns și, cu ajutor din extern, a reușit să ducă pe piste greșite toate instituțiile, direcționându-i ca pe marionete. Cârtița făcea abstracție de legi și de Constituție și presăra paranoia în mințile oamenilor care ar fi trebuit să rezolve cazul. Punctul culminant este reprezentat de momentul în care Banning reușește să unească toate indiciile și livrează mesajul către gărzile Președintelui. În final, reușește să-l protejeze și să-l salveze încă o dată, de aici venind și titlul „Angel has fallen”, agentul fiind considerat un înger păzitor al Președintelui.
Un singur lucru mi s-a părut că a scăpat regizorului: după ce Banning a ucis un soldat, a putut să îi deblocheze telefonul cu amprenta lui, soldatul fiind mort de mult timp. În viața reală, deblocarea unui telefon cu amprenta necesită conductivitate electrică. Acest lucru este posibil doar la contact cu un deget al unei persoane în viață, nefiind de ajuns doar modelul amprentei. Dar, hei! Cine sunt eu să îi spun lui Ric Roman Waugh cum să regizeze?!
Mi-ar plăcea să văd cât mai multe filme din această serie. Nu m-a dezamăgit niciunul, însă Cod Rosu în Serviciile Secrete (Angel has fallen) este favoritul meu, fără îndoială. Filmul este distribuit de Vertical Entertainment și intră în cinematografele românești din 30 august.
