Ieri am vizionat în avanpremieră It: Capitolul 2. A fost o provocare să stau aproape 3 ore în cinema la un horror, pentru că sunt genul care se sperie și dacă scârțâie ușa de dulapul din casă sau dacă frigiderul se închide brusc. Deși am avut curajul necesar să văd întregul film, totuși cred că o să am niște flashback-uri de fiecare dată când voi vedea baloane roșii.
Cea de-a doua parte a filmului readuce răul în orașul Derry. Regizorului Andy Muschietti aduce laolaltă din nou membrii Clubului de tocilari „Losers”, în locul unde totul a început. It: Capitolul 2 înfățișează tocilarii atât în versiunea de adulți, cât și în cea adolescentină, ecranizând niște tranziții care detaliază și clarifică legăturile dintre ei, în ambele etape ale vieții lor. Pentru că odată la 27 de ani răul revine în orașul Derry, în It: Capitolul 2 cei cinci copii plecați pe drumuri diferite se reîntâlnesc, uniți de jurământul pe care l-au făcut cu aproape trei decenii în urmă. Clovnul îngrozește Loserii încă o dată, dar aceștia sunt foarte hotărâți să îl distrugă. Mike descoperă originea mitologică a lui Pennywise și reușește să îi convingă pe prietenii lui să urmeze ritualul secret despre care se presupune că i-ar aduce sfârșitul clovnului. Pennywise le controlează mințile folosindu-se de vulnerabilitățile lor cele mai ascunse.
Versiuna adultă a clubului de tocilari trebuie să facă față terorilor vivide pe care clovnul reușește să le anime din adâncul amintirilor lor, făcându-i captivi simultan în propriile lor frici amplificate și personificate. Maybe it’s just me, dar am remarcat niște cadre care fac referințe la The Shining și Stranger Things. Deși firul narativ nu e de trecut cu vederea, cred că punctul forte al filmului este reprezentat de actori. Primele minute ale filmului îi prezintă individual și am avut senzația că nu mai au nimic în comun. Ulterior, la scena în care s-au reunit în restaurantul chinezesc, mi-am dat seama că e o chimie puternică între toți, fiind niște avatare perfecte pentru mini-Losers.
Richie și Bev mi-au plăcut foarte mult. Umorul lui Richie chiar m-a făcut să râd, pentru că apare de niciunde și e atipic pentru genul filmului. Sensibilitatea și ambiția lui Bev mi s-au părut foarte autentice. M-au trecut mulți fiori când nostalgia și melancolia se transformau în traume pentru fiecare dintre Loseri, însă scena când Bev își caută artefactul mi-a făcut pielea de găină la propriu și m-a speriat groznic.
Judecând la câteva ore distanță după ce am văzut filmul, mi-am dat seama că multe scene aveau o simbolistică în spate, deși în timpul filmului nu am realizat. Spre exemplu, reuniunea Loserilor a fost declanșată de mesajul „COME HOME” scris de Pennywise cu sânge și transmis de Mike către prietenii lui din copilărie. În urmă cu 27 de ani, pactul lor a fost realizat cu sânge, când au promis că se vor întoarce în Derry atunci când va fi nevoie. De asemenea, formele lui Pennywise de la sfârșitul filmului au conotații care explică toată teroarea și răspund conotațiilor mitologice pe care Mike le-a studiat 3 decenii.
Durata filmului mi s-a părut cam lungă, dar poate mi s-a părut asta și din cauză că mă speriam des și acțiunea mă scotea mult din zona mea de confort. Partea bună e că dacă am putut să văd It: Capitolul 2 fără să ies din sală, înseamnă că rezist și la altele, deci mi-am mai extins un pic arealul de „filme la care pot să mă uit”. Nu sunt fană a filmelor horror și nu am prea mare expertiză în zona asta, însă pot să spun că merită văzut, măcar pentru a concluziona acțiunea din partea 1 și pentru felul cum conexiunea dintre Loseri și loialitatea lor se transformă într-o armă letală pentru Pennywise.
Premiera It: Capitolul 2 va avea loc pe 6 septembrie în cinematografe și este adus pe ecranele din România de Vertical Entertainment. Vă recomand să îl vizionați în IMAX Afi Cotroceni, pentru o experiență care să vă facă să tresăriți și să exclamați foarte des „wtf”, „omg”, „Doamne ferește”, „regizorul e bolnav la cap”, „vreau acasă”. :))
